Bună dimineața!

Un filozof spunea: „N-am mai schimba nicio vorbă cu cei mai mulți dintre cunoscuții noștri, dacă i-am auzi cum vorbesc despre noi în absența noastră”. Ei bine… Acest lucru este foarte valabil și pentru oamenii necunoscuți. Este trist să te uiți în jurul tău și să nu vezi altceva decât ipocrizie și competitivitate. Totuși este trist și să alegi să vezi numai asta.

Cred că a fost prima dată când m-am confruntat cu un așa sentiment de buimăcire. Ca și cum m-aș fi trezit dintr-un somn adânc, dintr-o lume imaginară, în care nu existau invidia, răutatea și, mai ales, perfidia. Sau, dacă existau, erau acolo, într-un colțișor, departe de mine. Fiecare trebuie să se fi lovit măcar o dată în viață de așa ceva. Iar acum a fost rândul meu să constat cu stupoare câte se pot ascunde în spatele unui zâmbet, unor întrebări atent calculate sau unui comportament aparent prietenos. Și, vai, cât de naivă obișnuiam să fiu până acum! Totuși, cel mai mult mă bucură faptul că această revelație nu a trezit în mine instinctul de răzbunare. Poate doar sentimentul de repulsie și dezamăgire. Iar acum realizez imensa diferență dintre mine și ei. Îi compătimesc sincer pentru ignoranța lor! Și le mulțumesc că m-au învățat că, pentru a supraviețui în jungla asta, trebuie să fiu mai receptivă la ceea ce se întâmplă în jurul meu și să calculez de două ori înainte de a acorda cuiva calitatea de om onest. Hmmm… Cât de ușor ar fi fost să mă cobor la nivelul lor și să le plătesc cu aceeași monedă! Cât de ușor este să alegi să fii parșiv! Dar eu nu sunt ca ei. De aceea aleg să-i las să-și otrăvească sufletul cu propria răutate și continui să-mi repet că: „omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut fi rău și nu a fost”.  Cum altfel să le fii superior, dacă nu prin bunătate? 🙂