Ascultam zilele trecute un discurs din cadrul TED Talks, și chiar am reflectat la ce spunea invitata din acel episod. Ați observat cât de ușor este să îi jignim pe cei din jurul nostru? Chiar așa, de ce cred cei mai mulți dintre noi că este perfect normal să te duci la un necunoscut și să îi arunci un cuvânt urât? Pentru că este ușor? Pentru că este „la modă” să ne jignim mai în glumă, mai în serios? Ca și cum nu înseamnă nimic. Dar, dacă stăm să ne gândim, atunci când ni se întâmplă nouă, când noi suntem cei ofensați, acele cuvinte nu trec pur și simplu pe lângă noi. Ne dor. Fie că vin de la o rudă, un amic, un coleg sau un străin oarecare. Cuvintele dor.
Iar cel mai dezamăgitor este mai ales felul în care noi, femeile, ne comportăm atât de răutăcios unele cu celelalte. Și știm exact sentimentul. Știm exact cum este să ți se spună că ești o „scârbă”, o „viperă” sau o „nenorocită”. Și e atât de greșit. Ne grăbim să punem etichete. Fără să trecem acel moment de impulsivitate prin filtrul gândirii. Este o femeie o „scârbă” pentru că, de fapt, a fost onestă cu tine și cu ea însăși, și și-a exprimat părerea fără să se ascundă pe după deget? Este o femeie o „viperă” pentru că și-a exercitat dreptul de a obține ceea ce crede că i se cuvine, fără să se scuze pentru acest lucru? Este ea o „nenorocită” pentru că și-a permis să își cumpere lucruri mai frumoase decât tine? Despre asta e vorba? Ne comportăm așa pentru că, de fapt, suntem un pic geloase și credem că dacă le înjosim puțin pe celelalte, le vom fi mai superioare?
Ar trebui să fim în stare de mai mult de atât. Ar trebui să ne înțelegem una pe cealaltă. Să realizăm că toate am trecut prin momente de nesiguranță. Că toate muncim cât zece să ne îndeplinim până la perfecțiune activitățile zilnice. Știm cât de obositor este. Știm câtă presiune se exercită asupra noastră constant, din toate părțile. Responsabilitățile de acasă. Cele de la serviciu. Știm exact cum e. Și atunci, de ce naiba ți-aș spune că ești o „scârbă”? E ca și cum m-aș jigni pe mine însămi. Ne săpăm groapa singure, cum s-ar zice. Iar simplul fapt că suntem femei, că avem aceste super-puteri de a jongla cu lucrurile de pe lista interminabilă cu „de făcut”, este uimitor! Noi, femeile, suntem toate ființe curajoase, inteligente și perseverente. Poate că unele sunt puțin mai curajoase decât noi. Altele puțin mai perseverente. Dar nu vom reuși niciodată să ne depășim condiția dacă punem pe cineva într-o lumina negativă ca să ne putem afișa noi în una pozitivă. Gândește-te puțin la ce ar putea spune despre tine cuvintele pe care te pregătești să le scuipi cu o așa mare ușurință.
Te-am pus pe gânduri? Bun.
Georgiana Băbuși 
Bunica mea îmi spunea câteva vorbe de duh, atunci când eram copil și inmagazinam tot ce prindeam, fără discernământ. Una dintre vorbe a fost aceea ca oamenii oferă ceea ce au. Dacă au sufletul împovărat și au fost loviți, unii dintre ei nu știu sa dea altceva decât ceea ce au primit, ura, insulta și lovituri. Dar sunt și aceia care fac Rai din ceea ce au și întotdeauna vor răsplăti cu grija și bunătate. Uneori cei ce nu au avut parte de bine sunt cei mai buni la a oferi exact contrariul a ceea ce au primit.
ApreciazăApreciază