Se pare că, de ceva vreme, românul nu mai poate să doarmă noaptea, acum că Delia (cântăreața) a afirmat că ea nu își dorește copii. De acolo a și pornit postarea mea anterioară de pe Facebook. Am zis totuși să elaborez un pic acest subiect, că tot nu am mai scris de mult un articol pe blog. Așadar, de unde să încep?
În primul rând, cred că nu exagerez când spun că probabil orice femeie pe lumea asta a fost cândva chestionată despre căsnicie și copii. „Tu când faci maică, nunta? ”, „Dar tu pe când pui de-un copil? Că na, trece vremea”. Nu, tanti Gheorghița, că dacă nu îmi ziceai matale că timpul trece, eu chiar habar nu aveam! Mai în glumă, mai în serios, cel puțin când vine vorba de reprezentanții generației mele (cei născuți după anii ’90, dar nu numai) nu mai acceptăm, frate, impertinența! Cu ce drept se apucă unii și alții să tragă femeile (sau bărbații) de mâneci, că de ce nu fac X sau Y lucru? Serios acum, care-i faza cu tupeul ăsta fantastic? Cu ce vă afectează pe voi, punctual, decizia cuiva de a avea sau nu copii? Zici că suntem la nebuni. Pentru că ghici ce: chiar și dacă te-ai căsătorit și ai copil, tot se găsesc băgători de seamă care să afirme: „vai, dragă, dar cât s-a îngrășat cutăreasca după ce a născut!”, „păi dar nu vezi că aia/ăla nu e în stare să crească un copil? ”, „dar pe al doilea când îl faceți?”. Și multe altele de la persoane care cică ar trebui să aibă experiență și empatie! Unde v-ați găsit, băi, așa cu moț de le știți pe toate și dați comenzi ca la armată cu ce și cum trebuie executat?! La voi nu s-a auzit de dreptul omului la liberă alegere? Dacă chiar vă zvârcoliți noaptea în pat la gândul că nu are vecina copil, v-ați gândit că poate din punct de vedere medical nu e posibil? Că poate vrea, dar nu poate? Sau că plănuiește să adopte mai degrabă? Hai că am deschis ușa pandorei despre adopții: „vai, dar cum să-l crești pe-al altuia?”. Păi nu erați sus și tare că trebuie avut copil? Cel înfiat ce are, ipocriților, bube pe el?! Mă jur, viața unora trebuie să fie tare derizorie de nu văd ditai bârna din ochiul lor.
Apoi, nu mai știu în ce emisiune, o concurentă de 16-17 ani a fost întrebată care este cea mai mare provocare cu care se confruntă în prezent generația ei. Răspunsul deloc surprinzător a fost: ANXIETATEA. Și cauzele acestei anxietăți sunt tocmai presiunile la care sunt supuși, chiar și din sfera „când te căsătorești și când ne faci nepoți?”. Tinerii sunt plini de frici și insecurități, mânca-v-aș gura, iar unii consideră că poate ar fi util să îi facă să se simtă și mai neadecvați cu întrebări atât de intime! De ce nu ne concentrăm mai bine pe înțelegerea adevăratelor nevoi ale celui de lângă noi? De ce nu acceptăm și sprijinim oamenii așa cum sunt ei, cu dorințe mai mult sau mai puțin reprezentative nouă? De ce ne place să îi tratăm pe cei din jur ca și cum nu ar fi în stare să ia decizii sau, mai rău, ca și cum nimic din ceea ce fac nu este suficient? Fiți, fraților, fericiți pentru fericirea altora, indiferent cum arată ea!
Așadar, lăsați nevoia asta tâmpită de a-i critica și controla pe alții. Dacă chiar zace atâta grijă în voi pentru viețile altora, ar trebui să știți deja că sunt mulți care suferă pe lumea asta. Duceți-vă și întindeți-le o mână de ajutor, că degeaba aveți soț/soție și copii, dacă nu înțelegeți că rostul omului pe pământ este de fapt să lase un loc mai BUN în urma lui!
Sursă foto: istockphoto.com
Georgiana Băbuși 