Stare de slăbiciune. Dureri musculare. Nas înfundat, puțină febră și pierderea simțurilor. Cam așa s-a manifestat Coronavirusul în cazul meu. Tare ciudat a fost. Cu toate că auzisem în stânga și în dreapta despre simptomele clasice și mijloacele de prevenție, și deși îmi luasem toate măsurile, cumva tot nu am scăpat. Chiar crezusem că este o răceală obișnuită până să ajung să-mi pierd gustul și mirosul. Niciodată nu mai experimentasem simptomul ăsta, iar atunci a fost momentul ca, pe lângă izolarea pusă în aplicare preventiv, să mă și testez. Aici, în Anglia, procedeul este unul destul de simplu și, de asemenea, gratis. Așa că am apelat linia specială, am comandat două teste pentru mine și partenerul meu, și am așteptat să le primim prin poștă. Apoi am mai așteptat încă câteva zile să primim rezultatatele (pozitive de altfel), iar perioada de izolare ni s-a mai prelungit cu încă două săptămâni. Doctorii nu ne-au recomandat măsuri extraordinare de urmat, tratamentul fiind același ca pentru o răceală sau gripă obișnuite.
Până la urmă simptomele s-au diminuat, iar activitățile noastre și-au cam reluat cursul anterior. Da, eu și toți cei ca mine suntem norocoși să putem spune asta. Sunt atât de mulți oameni care nu au putut lupta cu virusul, sau care s-au recuperat dar în schimb și-au pierdut locurile de muncă și totodată siguranța financiară… Apoi, la polul opus, mai sunt și cei care lucrează pentru angajatori inconștienți care, în goana lor după bani, ignoră simptomele subalternilor și persistă draconic în împărțirea de sarcini care mai de care mai aducătoare de profit. Niciodată nu am înțeles cum astfel de persoane nu numai că supraviețuiesc în companii, dar mai sunt și cocoțate pe scara socială. Nu știu cum este posibil ca oameni cu funcții înalte să refuze schimbarea, sau să o respingă cu totul. Adevărul e că la anumiți „șefi” situațiile de criză se vor desfășura întotdeauna în jurul ignoranței și lăcomiei.
Pe lângă asta, în continuare curg teorii ale conspirației pe orice rețea de socializare sau canal TV. Ba despre virus, ba despre vaccin (rău că până acum nu exista – rău că a fost creat). Și în continuare nu le văd decât ca pe niște modalități de a insufla neîncredere în cei care și-așa sunt cuprinși de tot felul de frici. E o plăcere aproape sadică a homo sapiens să caute mereu nod în papură. Cel mai de bun simț lucru care se poate face în astfel de situații de criză este să dăm dovadă de empatie. Cu siguranță nu vom ieși mai repede din groapă (și nici nu ne vom dovedi mai breji) dacă o săpăm și mai adânc prin iscodiri și născociri inutile. Dar, ca în orice altă perioadă de grele încercări, omului i se sfărâmă încă o dată piedestalul fragil de „atotștiutor”. Încă o dată ni se demonstrează că nimic nu poate fi construit, reparat sau îmbunătățit fără schimbare și sprijin reciproc. Iar pierderile financiare pot fi oricând recuperate, dar timpul și oamenii rămân bun pierdute.
Sursă foto: thehorizonfoundation.org
Georgiana Băbuși 